Nu-ti face singur rau, sunt altii care se pricep la asta

Oricat de captivante mi s-au parut povestile Cruciadelor crestine, intotdeauna ramaneam cu un gust amar lasat de faptele ‘marete’ savarsite de oameni, altminteri de neimaginat a fi realizate in numele lui Iisus. Atat de multe confruntari intre regi obscuri sau intre zei asemanatori. Si pentru ce? Recompense materiale proportionale cu dimensiunea cauzei? Pana la urma ce om se poate numi cu adevarat om daca nu incearca sa faca lumea mai buna? A face ceea ce este corect, drept, tine de alegerea fiecaruia, si tocmai aceaste decizii pe care le luam zi de zi ne fac ceea ce suntem.

Quod sumus, hoc eritis. Ca noi vei fi si tu. Tendinta este din pacate de a-i imita pe cei din jurul nostru. Dar oare poate sta in picioare scuza ca am facut asta/aia pentru ca asa faceau si ceilalti sau pentru ca asa mi-au zis? Cei ce i-au persecutat pe crestini in primele secole ale erei noastre, cei care ardeau oamenii care aveau alte convingeri, cei ce ii atacau pe altii pentru ca se inchinau altcuiva, cei ce epurau cultural sau etnic, cum isi pot ei justifica propriile actiuni?

Sa fie razboiul singura metoda de a avea pace? Pentru un bun mai mare este necesar un rau mai mic? Fiecare este asa cum este. Fiecare vietate sau substanta contribuie la functionarea totalului. Pozitiv sau negativ, toate rolurile trebuie jucate…

 

Cand ploua Budapesta straluceste, in Bucuresti e noroi

Weekendul care tocmai a trecut am avut marea sansa de a vizita Ungaria. Am stat 2 zile in Budapesta, timp in care am inteles de ce i se mai spune perla Europei. Recunosc ca mi-a depasit asteptarile. Viena mi se pare acum mult mai neinteresanta. Am trait doua zile pline, in care mi-am dat seama cat de in urma suntem in ceea ce inseamna turism, infrastructura, curatenie, mentalitate si civilizatie. Am sorbit cu pasiune fiecare poveste spusa de cea mai neinsemnata alee, de cea mai obscura cladire sau de cel mai impozant monument. Mi-am terminat doua carduri de memorie facand poze si aproape mi-am rupt sandalele. Insa am vazut Paradisul de pe Pamant. NU ratati incredibila cladire a Parlamanetului, faimosul Pod cu Lanturi, amuzantul funicular de pe dealul Buda, masivul Bastion la Pescarilor, emotionanta Basilica Matyas, anticele ruine Aquincum, maretul castel Buda, intinsa Gradina Zoologica, racoritoarele Bai Szechenyi, misteriosul complex Hunyad, imensa piata a Eroilor, pitorescul Bulevard Andrassy, impozanta Catedrala Sf Stefan, unica Mare Sinagoga, vechiul metrou, inalta citadela Gellert…Si toate acestea vazute printre nori de ploaie..desi parca peste tot era soare..

 

Doina, dorul de batrani

Fiecare particica din corpul meu ramane impietrita cand aude vibratiile dorului de ogor, dorului de stana, cand se aude fosnetul codrului, cand se vad umbrele norilor pe pajiste si cand susurul apelor mereu cristaline se distinge in cel mai frumos tril al pasarelelor. Priveste  pe culmile muntoase dansul milenar al mioarelor care se indreapta catre cele mai carnoase pajisti, manate de indemnurile cainilor neinfricati, pazite de pastorul in ai carui ochi se reflecta dor si iarasi dor..

 

Viata sub semnul lui Trebuie

Imi aduc aminte ca atunci cand eram mic imi tot intrebam parintii: ‘De ce trebuie sa ma spal pe dinti? Oricum o sa  mananc iar si  o sa ii murdaresc?’ sau ‘De ce trebuie sa ma culc devreme?’ sau ‘De ce trebuie sa ma spal pe maini?’. Acum raspunsul acestor intrebari imi este foarte la indemana si privesc cu haz perioada ‘De ce-ului?’. Insa trebuie sa recunosc ca perioada ‘De ce Trebuie?’ inca nu a apus:

De ce trebuie sa ma duc eu azi la servici? De ce trebuie sa ma casatoresc? De ce trebuie ca eu sa salvez planeta? De ce trebuie ca unii sa fie mai egali decat altii? De ce trebuie sa imbatranesc? De ce trebuie sa indur nesimtitii de langa mine, care isi bat joc de tot ce este moral sau corect? De ce trebuie sa zambesc atunci cand imi vine sa plang? De ce trebuie sa imi fie frica sa merg noaptea pe strada? De ce trebuie sa ma cert mereu cu cei de la ghisee? De ce trebuie sa inteleg cat mai putine cu cat stiu mai multe? De ce trebuie sa aud intr-una previziuni despre sfarsitul lumii?

De ce trebuie…?

 

Romania Mare, naturala, completa

nu este un ideal expansionist sau un concept iredentist este pur si simplu o stare fireasca a lucrurilor. Recomand celor curiosi de cum arata tara noastra in urma cu mai bine de 70 de ani sa viziteze Portretul Romaniei Interbelice.

 

Protest impotriva gandirii colective negative

Cu totii am vazut/auzit ca vineri seara a ars o mare cladire din Bucuresti. O intamplare cu adevarat nefericita. Marele noroc il consider  faptul ca nu au fost victime omenesti. La cat de mari erau flacarile nu prea vad ce sanse ar fi avut cineva cuprins de panica. Oricum, presupun ca pagubele materiale sunt insemnate. Dar de la ce oare a pornit? Daca e sa excludem orice mana criminala atunci scurt-circuitul sau traznetul ar mai ramane in picioare. Evenimente care au probabilitatea de a se intampla foarte foarte mica.

Dar daca sansele ca una din acestea doua sa se intampla au crescut considerabil tocmai pentru ca energiile concentrate asupra cladirii doreau asta? Cu totii, incepand de la localnici, oameni cu interese in zona, clerul bisericii, simpli trecatori sau cei ce au citit stirea ca se va construi o cladire inalta de 75 m intr-o zona ce nu depaseste 4 etaje, pe un spatiu verde, lipita de o biserica patrimoniul national, ne-am dorit sa nu vedem asa ceva. Ne-am programat toate gandurile si sperantele ca asa ceva nu va aparea. Unii s-au zbatut mai mult sau mai putin decat altii, insa cladirea tot a fost ridicata. Multimea emotiilor si dorintelor negative insa nu s-a linisit odata faptul fiind consumat. Nu zic ca cineva ar fi dorit raul, insa nimeni nu dorea ca asa ceva sa se construiasca… A ars ca o torta..

Intrebarea mea este daca gandirea colectiva pozitiva poate muta muntii din loc, poate opri nedreptatile din lumea noastra sau poate hrani si ingriji copiii bolnavi? Astept cu interes momentul in care toti, independenti unii de ceilalti, ne dorim un acelasi lucru, un lucru bun…

 

Catedrala Mantuirii Neamului prin opulenta

110 metri. 30 etaje inaltime. 38.000 metri patrati. 12 lifturi. 250 de locuri de parcare. In mare cam acestea sunt cifrele care caracterizeaza dorinta Patriarhiei Romane de a avea cel mai mare, cel mai frumos, cel mai luxos mall religios. De-abia astept sa ma plimb pe holurile opulentei constructii, sa investesc in cele mai variate obiecte decorate religios si sa ma bucur de cel mai periculos sentiment: mandria ca apartin neamului cu cea mai mare biserica. Insa inainte de a face toate acestea regret nespus. Regret ca e nevoie de monumental pentru a trai divinitatea. Regret ca e nevoie de lux si material pentru a putea fi auzit de Dumnezeu. Regret ca trebuie sa iubesti oamenii indiferent de origine, sex, varsta, venituri, privindu-i din turnul de 110 metri de marmura. Religia noastra il are in centru pe Iisus. Insa cu siguranta Mantuitorul nu era invelit in cea mai scumpa matase, nu purta incaltari din cea mai rara piele si nu isi tinea predicile in cel mai opulent templu. Pacat ca puterea exemplului nu functioneaza. Pacat ca religia dezbina ceea ce credinta uneste.

 

Momentul lui Michael Jackson

Oricat de morbid ar suna, aceasta perioada este cea mai de succes pentru ceea ce inseamna artistul Michael Jackson. O adevarata legenda pop care a plecat poate prea repede dintre noi este redescoperit acum de o multime de fani, sustinatori, critici sau simpli curiosi. Milioane de vizualizari pe Twitter sau Youtube, manifestari de strada si sute de fanbloguri ard in semn de omagiu pentru MJ. Conul de umbra in care a fost invaluit recent dispare si apare cultul pentru Michael Jackson. O miscare la care subscriu. Regrete eterne pentru taticul showurilor cu audiente record, cu melodii de o sensibilitate aparte si pentru miscarile supraomenesti!

 

Ploua azi?

Cel mai greu este sa creezi un lucru simplu. Este nevoie de cat mai putine resurse pentru a avea maximum de rezultate. Cu totii vrem sa stim daca azi/maine va ploua. Sa stim cum sa ne imbracam. Umbrella today ne da raspunsul.

 

Rugati-va neincetat

pentru ca Occidentul a pierdut înţelegerea pentru taina existenţei, pentru prezenţa lui Dumnezeu în toate. El vede un Dumnezeu distant de lume. Un Dumnezeu care nu vine la noi prin tainele Bisericii, ci despre care doar se vorbeşte. Un Dumnezeu al discursurilor. Iar separatismul acesta al lumii de Dumnezeu a fost promovat de toate filozofiile atee din Occident, al căror ultim exponent a fost marxismul. Occidentul n-a mai ştiut decăt de o raţiune care împarte şi desparte, n-a mai văzut nici o expresie a legăturii dintre toate ale lumii şi Dumnezeu. De aceea, Occidentul suferă de un simptom şi de o sete neostoită de afirmare şi de aflare a unor noutăţi exterioare, superficiale, care permit oamenilor orice. Aşa se explică marea influenţă a drogurilor asupra tineretului de acolo, practicarea şi extinderea homosexualităţii, slăbirea familiei… Aceia sunt pierduţi, rătăciţi, rupţi de cele ale firii. Spiritul Occidentului crede că îi este permis orice şi că adevărata înnoire este aceea care permite omului orice. Să ne ferim de o asemenea judecată, pe noi şi pe cei de lăngă noi, deopotrivă. Multumiri marelui om Dumitru Staniloaie.