Nu-ti face singur rau, sunt altii care se pricep la asta

Oricat de captivante mi s-au parut povestile Cruciadelor crestine, intotdeauna ramaneam cu un gust amar lasat de faptele ‘marete’ savarsite de oameni, altminteri de neimaginat a fi realizate in numele lui Iisus. Atat de multe confruntari intre regi obscuri sau intre zei asemanatori. Si pentru ce? Recompense materiale proportionale cu dimensiunea cauzei? Pana la urma ce om se poate numi cu adevarat om daca nu incearca sa faca lumea mai buna? A face ceea ce este corect, drept, tine de alegerea fiecaruia, si tocmai aceaste decizii pe care le luam zi de zi ne fac ceea ce suntem.

Quod sumus, hoc eritis. Ca noi vei fi si tu. Tendinta este din pacate de a-i imita pe cei din jurul nostru. Dar oare poate sta in picioare scuza ca am facut asta/aia pentru ca asa faceau si ceilalti sau pentru ca asa mi-au zis? Cei ce i-au persecutat pe crestini in primele secole ale erei noastre, cei care ardeau oamenii care aveau alte convingeri, cei ce ii atacau pe altii pentru ca se inchinau altcuiva, cei ce epurau cultural sau etnic, cum isi pot ei justifica propriile actiuni?

Sa fie razboiul singura metoda de a avea pace? Pentru un bun mai mare este necesar un rau mai mic? Fiecare este asa cum este. Fiecare vietate sau substanta contribuie la functionarea totalului. Pozitiv sau negativ, toate rolurile trebuie jucate…