Contemporan crizei

Daca as avea un dispozitiv de calatorit in timp l-as folosi ca sa ma intorc in urma cu mai bine de 5 secole. Astfel as fi putut sa ma bucur de noile si minunatele constructii ale lui Bramante. As fi sorbit fiecare pagina din proaspata Divina Comedie a lui Dante. As fi participat activ la incercarile celor din Florenta de a convinge intreaga lume ca planeta pe care stam este sferica si nu plata si ca dincolo de intinsele mari e posibil sa mai existe si alte continente, precum si un drum mai scurt catre Indii. Luther mi-ar fi oferit un exemplar al Noului Testament, rescris chiar de el. Si asta i-ar fi fost usor mai ales de cand un oarecare Gutenberg a umplut lumea intreaga de carti. As fi trait intr-o lume in care omul isi recapata constiinta de sine ca individ…

Din pacate insa, din cate stiu, un astfel de dispozitiv nu a fost inca inventat. Asa ca raman blocat in lumea europeana care isi cauta o monstruoasa, unica identitate. O lume in care indivizii sunt sclavi ai bancilor pentru care muncesc astfel incat sa se poata bucura de ultimele brizbrizuri tehnologice, majoritatea dorite numai din impulsul celui mai periculos sentiment: mandria. Ma rasfat cu un umor pervertit si ma bucur de cele mai degradate modele ale societatii. Traiesc nobil intr-un scenariu saracacios. Caut mereu o destinatie uitand sa ma bucur de traseul parcurs in cautarea ei. Asist la galerii de arta moderna, o forma de manifestare blocata in incercarile patetice de a fi cat mai originala. Imi pierd incet incet capacitatea de a retine lucruri pentru ca daca nu stiu/nu descopar ceva pot oricand sa dau un telefon. Traiesc intr-un veac de criza care inca nu are puterea de a renaste..

Taiati-mi apa ca sa realizez care este valoarea ei

De doua zile traiesc unul dintre cosmarurile animalului urban: lipsa apei, de orice fel, fie ea calda sau rece. Brusc si fara vreo notificare in prealabil ma vad pus in situatia de a nu stii cum sa ma descurc. Oraseanul din mine ramane perplex cand trage apa la baie si nu se intampla nimic, cand da drumul la dus si tot nimic sau cand roteste robinetul pentru a constata acelasi mare nimic. Adica apa din tevile ruginite ale acestei obscure cladiri de 8 etaje nu mai are destul putere sa ajunga pana la 3? Apa – element esential al vietii, ca si oxigenul, nu mai exista? Clar incep sa o iau razna, dar de ce sa nu o fac? La o adica, eu cum am spalat vasele pana acum? Dar dusul cum l-am facut? Trebuie sa mai existe o cale..poate nu la fel de simpla dar cu siguranta cu o mai mare implicare?

Si da, exista. Setea de apa a starnit in mine o aspra sete de viata. Ma simt din nou ca un copil. Rad si ma joc cu clabucul facut de apa din castronul in care imi spal  putinele vase murdare. Zambesc cand vad ca dintr-un singur pahar de apa am reusit sa ma barbieresc si sa ma si spal pe dinti. Ah ce incantat sunt cand vad ca apa care zacea in galeata cu mop e folosita acum pentru a face curat  in locul unde m-am lasat cuprins de chemarile naturii. Cat de valoros e acum fiecare strop de apa care se scurge incet incet in paharul pe care il voi umple pe jumatate ca sa mai am ce bea si mai tarziu..

Viata, daca nu te omoara, te caleste. Iar cu cat iti ofera mai multe coborasuri cu atat te bucuri mai mult de suisuri. Astazi recunosc ca ma gandesc cu inima grea la miliardele de oameni din intreaga lume care nu au acces la apa. Ma gandesc cu groaza la momentul in care Planeta plina de homo sapiens insetati ramane brusc fara apa…Dar mai presus de orice realizez cat de important este un lucru care de multe ori este tratat cu indiferenta: apa.

De ce voi rade la 30 de ani?

Cu siguranta o comparatie intre cine sunt acum la 22 ani si cine eram la 12 ani este extrem de haioasa. In primul si primul rand m-am schimbat fizic foarte mult…  Dar daca e sa fac o comparatie intre viitorul eu la 30 de ani si prezentul eu la 20 ani, diferentele fizice cu siguranta nu vor fi atat de vizibile. Dar mentalitatea si propriile crezuri? Ce voi crede eu oare despre naivul de 20 de ani?

Eram [la 20 de ani] flacaul care citea carti, viziona clipuri motivationale si asculta audiobookuri care imi schimbau perspectiva asupra vietii. Consideram ca a ma lupta este o pierdere de energie si de timp; ambele parti combatante aveau dreptate in fond, divergentele provenind din perspectivele diferite. Stiam ca timpul vindeca orice, desi durerea de moment nu este usor de suportat. Stiam ca mai sunt infinit de multe lucruri de invatat si ca abia atinsesem varful icebergului cunoasterii. Imi reaminteam permanent ca nu suntem niciodata prea tineri sau prea batrani pentru a ne bucura de viata si a ne urmari visele. Evitam sa ma plang pentru ca stiam ca asta nu va duce niciodata la vreun lucru bun. Stiam ca avocatii vor avea nevoie intotdeauna de un instalator daca li se stricau instalatiile sanitare. Eram ciudat in felul meu, cultivand astfel increderea in sine in detrimentul dependentei de altii, fie ca era vorba de o relatie sociala sau de munca. Nu luam niciodata lucrurile personal; stiam ca ce zic ceilalti e doar o proiectie a propriei lor realitati. Eram de ajutor, cream valoare. Nu eram rautacios pentru ca stiam ca nu ma ajuta sa scap de stres. Ma asteptam ca in fiecare zi sa ma schimb putin cate putin.  Realizam ca fericirea era o alegere pe care o faceam in fiecare clipa a vietii mele. Ma bucuram de prieteni pentru ca stiam ca ei imi faca viata frumoasa. Iubeam si adoram parintii. Ma luptam cu mine ca sa ma fac sa inteleg ca schimbarea apare cu un motiv, neinteles la momentul intamplarii ei. Am incercat de fiecare data cand eram la pamant sa ma incurajez ca altii au si mai putin; mai mult, imi doream sa ii pot ajuta. Iubirea o intelegeam ca o sinergie a nebuniilor asemenatoare a doua persoane. Incercam pe cat posibil ca la locul de munca sa ajung in situatia ca angajatorii sa aiba nevoie mai mare de maine dacat aveam eu de ei. Ma prindeau momente in care lucram din greu si iubeam fiecare minut; stiam ca fac ceva important. Imi iubeam norocul de a trai in vremuri de pace. Regretam amarnic ca nu faceam ceva doar de frica de a nu gresi. Iubeam, credeam, ascultam si vorbeam…

Ce haios eram la 20 de ani. Astazi [la 30 de ani] rad, si asta inseamna ca am facut ceva bine…

De ce seful tau este platit mai bine decat tine?

Raspunsul, conform teoriei economice a Turneului, este ca seful/sefa sunt rasplatiti nu pentru beneficiul lor ci pentru al tau. Salariul mai mare nu este reflectia realizarilor momentului ci un stimul pentru ceea ce vor reusi sa faca in scurt timp de la promovare. Ideea e simpla: angajatii nu sunt rasplatiti pentru ca isi ating obiectivele ci pentru ca sunt mai buni decat cei din jurul lor? Adevarat oare?

Intre alfa si omega

Ab initio nu a fost nimic. Apoi a aparut o planeta, pe care cu timpul s-au dezvoltat cele mai ciudate creaturi,  homo sapiens preluand controlul. Din grup in gasca s-au format sate si mai apoi orase. Desi devenea din ce in ce mai social, homo sapiens avea dificultati din ce in ce mai mari in a-si prezenta propriile idei, nefiltrate sau induse de altii. Astfel ca a fost nevoie de o mica doza de curaj pentru a invinge cenzura interioara/exterioare. Si asa au aparut terasele. Spatii vitale unde milioane de ganditori ai lumii isi confrunta ideile in microuniversul caracterizat de intimitate si alcool. Aici ideile prind viata, nu exista teama de exprimare iar diferentele de opinii iau forma celor mai aprinse debateuri. Si nu mare mi-a fost mirarea de a ma regasi intr-un astfel de spatiu sambata seara. Norocul meu, pentru ca  de demult nu mi s-au mai pus la incercare propriile principii, propriul crez. Am fost provocat in a spune verde in fata de ce cred eu ca exista binele si raul, cand de fapt noi suntem asa cum suntem, punct, nici buni nici rai.

Prin prezenta imi invoc dreptul la o replica documentata, in apararea tarzie a ideilor sustinute seara trecuta. Bun si rau. Ying si Yang. Ce este frigul? Dar intunericul? Nu sunt ele oare lipsa unei surse de caldura sau de lumina? Putem spune ca ele exista. Putem spune ca raul exista? Da, in masura in care el este expresia absentei binelui, in masura in care este creat de liberul arbitru, de vointa celor care nu vor sa aiba ordinea si iubirea caracteristica lui Dumnezeu. Este el creat? Eu as zice ca este creat tocmai din lipsa de actiune, tocmai din neglijenta in a mentine sub forma de lege setul de valori si principii ce constituie moralul, ce se exprima prin constiinta. Este el relativ? Firesc. Daca tu omori un om fara pic de remuscare, poti tolera fapta ca fiind un lucru bun; in acelasi timp eu judecand cat se poate de aspru situatia ca un mare rau. Relativ inseamna ca nu exista? Raul poate fi substituit de bine insa esenta existentei celor doua forme de manifestare nu. Sunt ceea ce sunt. Corect, insa sunt bun sau rau. Nu pot fi intre…